IPS Teofan: Ne putem întâlni cu Dumnezeu şi în iadul din noi, unde El coboară pentru a ne arăta că ne iubeşte - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Teofan: Ne putem întâlni cu Dumnezeu şi în iadul din noi, unde El coboară pentru a ne arăta că ne iubeşte

[2023-04-07]
de Ştefana Totorcea

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei scrie în Pastorala de Paşti că, aşa cum sărbătoarea Învierii celebrează pogorârea la iad a Mântuitorului Iisus Hristos, şi iadul din noi este „un loc unde ne putem întâlni cu Dumnezeu”, căci El „coboară pentru a ne arăta că ne iubeşte, ne iartă, ne mângâie”.
„De acolo, de jos, din străfundurile atâtor stări de suferinţă, El doreşte să ne ridice, să ne aşeze pe calea bucuriei şi a vieţii celei nepieritoare. Cu o condiţie, şi anume să dorim şi noi ridicarea, învierea, izbăvirea din moarte şi din iad.”
„Dacă omul face un mic semn că doreşte să se ridice, Dumnezeu îl prinde temeinic de încheietura mâinii, ca pe Adam din icoana Învierii, şi-l ridică la lumină. Dacă omul refuză colaborarea, Dumnezeu nu-i forţează libertatea. El aşteaptă răbdător ca omul să-şi revină, să-şi reconsidere, în deplină libertate, poziţia şi să accepte luarea de mână şi ridicarea”, mai transmite ierarhul.
Înaltpreasfinţia Sa aminteşte că „realitatea iadului este starea de a nu fi în Dumnezeu”.
„Actul coborârii lui Hristos în străfundurile iadului este continuarea aceluiaşi act mântuitor al Întrupării şi al scufundării în apele Iordanului”, mai explică Mitropolitul Teofan.
„Coborârea la iad a lui Hristos, ca manifestare a puterii Învierii Sale, mărturiseşte schimbarea profundă petrecută în existenţa omului, şi anume un alt rost al morţii”- moartea ca unire cu Dumnezeu, nu ca pedeapsă pentru păcat.
„Învăţătura Bisericii noastre mărturiseşte că Hristos, murind pe Cruce, a coborât cu sufletul Său unit cu dumnezeirea până la iad”, adaugă părintele mitropolit.
„A coborât acolo unde Adam şi Eva şi toţi cei născuţi dintr-înşii trăiau suferinţa cea amară a depărtării de Dumnezeu, fiind ţinuţi sub stăpânirea întunericului, a morţii şi a diavolului. A coborât la iad, pentru a-i smulge de acolo pe strămoşii noştri şi pe toţi cei care au voit să creadă în El.”
De aceea, „prin Hristos şi în Hristos, şi noi ne putem ridica din iadul deznădejdii, din iadul sfâşietor al lipsei de sens, din iadul singurătăţii şi al robiei de multe feluri, oricât de adânc şi de întunecat ar fi acesta”, mai scrie Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care le urează tuturor clericilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor o sărbătoare sfântă în lumina Învierii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 381, Ultimul acces: 2026-10-20 10:19:39