O nouă apariţie la Editura Cuvântul Vieţii: „Istoria veşmintelor liturgice din Răsăritul Ortodox”[2023-04-07]de Iustin GheorgheVolumul „Istoria veşmintelor liturgice din Răsăritul Ortodox de la origini până la Sfântul Simeon al Tesalonicului (1429)” a fost publicat la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Lucrarea reprezintă teza de doctorat a Arhidiaconului Vlăduţ-Iulian Roşu. Pentru redactarea acesteia, autorul a consultat o vastă bibliografie internaţională şi a efectuat călătorii în mai multe ţări, cu scopul de a vizita muzee şi biserici care păstrează reprezentări iconografice ale vechilor veşminte liturgice. Scopul acestei lucrări este „de a pune în lumină originea şi evoluţia fiecărei piese de vestimentaţie liturgică în parte şi de a determina factorii care au influenţat, în timp, forma, numărul şi coloritul veşmintelor liturgice”, menţionează autorul. În acest sens, a fost analizată evoluţia vestimentaţiei liturgice diaconeşti, preoţeşti şi arhiereşti, dar şi a accesoriilor liturgice arhiereşti precum cârja arhierească, bastonul, engolpionul, crucea pectorală, dichero-tricherele şi vulturii. Autorul a urmărit trei aspecte principale în analiza realizată: „etimologia”, „originea şi dezvoltarea” şi „semnificaţia simbolică” a fiecărui veşmânt în parte. De asemenea, au fost analizate culorile vestimentaţiei liturgice, rugăciunile la îmbrăcarea veşmintelor, precum şi modalităţilor vechi de confecţionare şi împodobire a lor. Lucrarea se încheie cu un inventar al celor mai vechi veşminte păstrate până în prezent şi însumează un total de 354 pagini. Cartea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărţilor Bisericeşti: cartibisericesti.ro, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 405, Ultimul acces: 2026-10-19 08:41:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1