Fiul Tatălui a intrat în lumea noastră şi a purtat slăbiciunile noastre, spune Mitropolitul Irineu în Pastorala de Paşte[2023-04-11]de Iustin GheorgheMitropolitul Irineu al Olteniei a transmis în Pastorala de Paşte că „Fiul Tatălui a intrat în lumea noastră şi a purtat slăbiciunile noastre, împlinind pentru noi ceea ce singuri n-am fi putut realiza niciodată”. Ierarhul a menţionat că „luând asupra Sa păcatele noastre, Mântuitorul S-a răstignit pe Cruce, a fost pus în mormânt şi a treia zi a înviat din morţi. El a fost sacrificat ca un Miel nevinovat şi a biruit moartea ca un Dumnezeu. În felul acesta, Domnul slavei ne-a redeschis drumul spre comuniunea în iubire cu Dumnezeu Tatăl în Duhul Sfânt”. „Datorită Jertfei iubitoare şi Învierii biruitoare, suntem astăzi îndemnaţi să credem în Dumnezeu Mântuitorul nostru Cel Atotputernic şi să înţelegem iubirea Tatălui, care este desăvârşită faţă de iubirea noastră”. „Dumnezeu Mântuitorul nostru ne demonstrează că iubirea este mai tare decât moartea, că numai iubirea este adevăratul mod de a fi atotputernic şi biruitor”, a afirmat IPS Irineu. „După cum vedem, iubirea este puterea lui Dumnezeu, putere ce se dovedeşte biruitoare şi mântuitoare. Prin această putere a iubirii, Dumnezeu a învins moartea. Pentru că ne iubeşte fără margini, până la sacrificiul de Sine, Dumnezeu Şi-a dăruit viaţa pentru noi. El ne-a arătat în acest sacrificiu de Sine o iubire care se dăruieşte desăvârşit pe Cruce pentru copiii Săi”, a precizat Părintele Mitropolit. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 421, Ultimul acces: 2026-10-20 17:09:30
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1