PS Cornel Damian a conferit Sacramentul Mirului la Giurgiu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Cornel Damian a conferit Sacramentul Mirului la Giurgiu

[2023-04-20]
foto: ARCB.ro
Mica comunitate catolică din Giurgiu din parohia Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta (aproximativ 50 de familii) a avut pe data de 16 aprilie 2023 o mare sărbătoare. Câţiva tineri ai parohiei, nouă la număr, au primit Sacramentul Confirmaţiunii, prin impunerea mâinilor PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti.

În predica pe care a rostit-o PS Cornel Damian, cu toţii am fost invitaţi să fim atenţi la Cuvântul lui Dumnezeu, dar să avem curajul şi disponibilitatea să trăim şi să mărturisim prin fapte ceea ce ni se propune şi acceptăm ca inspiraţie a Duhului Sfânt. Cântările a cappella au însufleţit şi mai mult bucuria momentului, întreaga comunitate cântând cu entuziasm şi credinţă. Fiecare candidat a primit la finalul celebrării un mic cadou format dintr-o amintire, un rozariu şi o carte de rugăciuni.
La celebrare au participat mai mulţi clerici: pr. diacon Adrian Bortă, pr. Gabriel-Daniel Popa, secretar arhiepiscopal, pr. Marian Blaj, responsabil cu tinerii din Arhidieceza de Bucureşti, pr. Sorin Brandiu şi pr. Marius Antăluţe, paroh al comunităţii din Giurgiu. Mulţumim Preasfinţitului Cornel pentru prezenţă şi celebrare, precum şi tuturor care s-au implicat în desfăşurarea acestei sărbători. (pr. Marius Antăluţe pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 684, Ultimul acces: 2026-10-20 18:25:39