Pr. Ioan Sauca: Suntem chemaţi să vedem în fiecare faţă umană Chipul lui Hristos care s-a jertfit pentru întreaga umanitate[2023-04-18]de Diac. Iulian DumitraşcuPărintele prof. Ioan Sauca, fost secretar general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi fost Director al Institutului Ecumenic de la Bossey, a fost invitatul emisiunii REConCHILLiant, realizată de Daniela Rei Vişan şi difuzată la Radio România Cultural. În emisiunea amintită, Părintele Ioan Sauca a subliniat că „Suntem chemaţi să vedem în fiecare faţă umană Chipul lui Hristos care s-a jertfit pentru întreaga umanitate”. „Am discutat şi despre akedie sau duhul trândăviei cum îl numeşte Sfântul Efrem Sirul, atât de des întâlnit astăzi, cuprinzând de toropeală şi deznădejde sufletele multor tineri mai ales”. „Părintele Profesor Ioan Sauca ne-a explicat ce înseamnă să te iubeşti pe tine însuţi din perspectivă creştină, ce înseamnă să descoperi şi să preţuieşti acel sâmbure de divinitate sădit în fiecare dintre noi; perspectiva creştină este mult diferită de conotaţiile hedoniste pe care cei mai mulţi dintre noi le îmbrăţişează astăzi”, a afirmat realizatoarea emisiunii. Emisiunea poate fi audiată integral, aici. Părintele Ioan Sauca Părintele Sauca s-a alăturat Consiliului Mondial al Bisericilor în 1994 şi, începând din 2014, a devenit Secretar general asociat pentru educaţie şi formare al acestei organizaţii. El a fost şi profesor de Misiologie la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveţia), pe care l-a condus din 2001 până în 2022. În trecut, părintele Ioan Sauca a predat Misiologie şi Ecumenism la Facultatea de Teologie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, ulterior devenind consilier patriarhal la Sectorul Relaţii Interbisericeşti al Patriarhiei Române. A studiat la Facultatea de Teologie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din cadrul Universităţii din Bucureşti şi are un doctorat de la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), cu o teză despre implicaţiile misionare ale eclesiologiei ortodoxe. Părintele Ioan Sauca este primul român şi primul ortodox, care a ocupat o funcţie înaltă în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). A fost Secretar General al Consiliului Mondial al Bisericilor din 1 aprilie 2020 până în 2022. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 414, Ultimul acces: 2026-10-20 08:56:55
|
Timp total: 0.04s...
[]:1