Întâlnirea Familiilor din protopopiatele de Beiuş şi Holod[2023-05-02]foto: EGCO.roSâmbătă, 29 aprilie, a avut loc în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Beiuş o întâlnire a Preasfinţitului Virgil Bercea, Episcop de Oradea, cu familiile de preoţi şi laici din protopopiatele de Beiuş şi Holod. Întâlnirea s-a deschis cu cuvântul de salut al Preasfinţitului care şi-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul familiilor, subliniind că ele sunt „bastion” de credinţă şi iubire în calea multiplelor asalturi ale celui rău împotriva Bisericii şi a lumii. „Familia este căminul în care creştinul experimentează iubirea şi nutreşte pacea pe care, apoi, le împărtăşeşte apoi în biserică şi societate.” Momentul comunitar a continuat cu un cuvânt de cateheză susţinut de pr. Mihai Vătămănelu, Vicar general. Episcopia Greco-Catolică de Oradea acordă o atenţie deosebită formării familiilor, aceasta materializându-se prin rugăciuni şi cateheze susţinute la nivel eparhial, prin asigurarea unei serii ce cărţi formative şi prin întâlniri ale familiilor nu doar la nivel parohial ci şi protopopial şi eparhial. Însăşi această întâlnire face parte dintr-un lanţ de întâlniri formative, având loc şi în celelalte protopopiate ale Episcopiei de Oradea. Cu acest gând şi slujire, au fost prezenţi şi vicarul pentru pastoraţia adulţilor şi familiilor, pr. Mihai Tegzeş, şi cu vicarul pentru preoţi, pr. Antoniu Chifor. Meditaţia susţinută a avut ca titlu: „Crezul soţilor”, având la bază cartea pr. Renzo Bonetti, cu acelaşi titlu. „A cugeta despre soţi înseamnă a pătrunde în identitatea noastră, pentru a oferi mărturia noastră despre familie, pe care suntem chemaţi să o dăm în lume.” Cei prezenţi au fost îndemnaţi a recunoaşte propria familie ca un dar. Soţul şi soţia care s-au dăruit reciproc în iubire prin DA-ul exprimat în momentul celebrării Sacramentului Căsătoriei, sunt de fapt, întâi, dăruiţi unul altuia de însuşi Isus Cristos. Acesta revarsă harul Său asupra lor sfinţind şi crescând iubirea dintre ei. Iubirea soţilor este provocată şi menită să manifeste în lume însăşi iubirea lui Dumnezeu. „Familia creştină va arăta tuturor prezenţa vie a Mântuitorului lumii şi va arăta natura genuină a Bisericii” (GS 48). Salutând prezenţa Preasfinţiei Sale Virgil, părintele vicar general a amintit că „Episcopul nu este numai preot, ci este şi semn al lui Isus, Mire al Bisericii. Episcopul – în numele lui Cristos – iubeşte comunitatea sa, Biserica, precum mireasa sa. Astfel că, soţii împărtăşesc cu episcopul darul şi misiunea de a edifica Comunitatea eclezială şi socială”. După încheierea catehezei, familiile au avut oportunitatea unui dialog cu Episcopul Virgil, moment în care au împărtăşit şi propriile mărturii, bucurii dar şi temeri în contextul unei slăbiri al axei de valori creştine în lume. În cadrul dialogului, Preasfinţia Sa Virgil a atins subiecte pertinente (teoria genului, educaţia sexuală în şcoli, dependenţa de internet şi influenţa reţelelor sociale virtuale), îndemnând la o „vigilenţă spirituală şi culturală”, provocând părinţii la a acorda o atenţie deosebită dialogului cu proprii copii şi educării lor. Întâlnirea s-a încheiat cu moment de agapă, dialog şi cunoaştere la Oratoriul „Colţ de rai”, loc în care familiile comunităţii beiuşene au oportunitatea întâlnirilor parohiale şi protopopiale, iar copiii lor să experimenteze şi prietenia trăită „live” prin joc şi dialog şi să-şi însuşească valorile creştine. (pr. Zima Zorel pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 356, Ultimul acces: 2026-10-18 23:12:03
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1