PS Claudiu în parohia „Sf. Gheorghe” din Cluj[2023-04-30]foto: EparhiaClujGherla.roÎn Duminica a III-a a Paştilor, 30 aprilie 2023, Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cart. Gheorgheni, Cluj-Napoca, comunitate păstorită de pr. Gheorghe Florea, paroh şi pr. Sabin Brudaşca, vicar parohial. Preasfinţia Sa Claudiu a fost primit, în această însorită duminică – a Femeilor purtătoare de mir şi a drepţilor Iosif şi Nicodim -, la sediul acestei parohii (str. Slănic, nr. 2), în mod tradiţional, cu pâine şi sare, apoi întâmpinat cu căldură de păstorii comunităţii, alături de ei fiind şi alţi confraţi ai lor, preoţi ce s-au alăturat bucuriei sărbătorii prilejuită de vizita Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată apoi în capelă, răspunsurile liturgice fiind oferite de studenţii Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” împreună cu toţi credincioşii care astfel au participat activ, însufleţind rugăciunea. O binecuvântare a fost prezenţa interpretei de cânt popular Sava Negrean Brudaşcu, a cărei voce s-a înălţat vestind Învierea. Au concelebrat: pr. Patriciu Sălăjan, paroh la Nicula, pr. Sorin Roşca, păstor al parohiilor Iclod şi Jucu, pr. Grigore Ciupe de la parohia Cluj-Mărăşti, pr. Ioan Mătieş, din parohia Cluj-Iris, preşedinte al Asociaţiei Uniunea Creştină din România şi, din aceeaşi asociaţie, pr. Ioan Andreica. A diaconat dc. Ovidiu Marişca, cancelar eparhial; au ajutat la altar subdiaconii Ionuţ Mihu, Romulus Iuşan şi Mihai Radu Andrei (secretarul Preasfinţiei Sale Claudiu). Învierea Domnului – semnul sub care s-a desfăşurat întreaga celebrare -, o vestea lumina de pe feţele celor care umpleau capela, o anunţau veşmintele luminate ale Ierarhului şi ale preoţilor, o răsfrângeau pentru întreaga adunare vitraliile colorate ce confereau luminii formele sfinţilor reprezentaţi, în urmă cu 21 de ani, în 2002, sub îndrumarea unor maeştri ai artei liturgice din Familia religioasă Beato Angelico, din Milano. La cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa Claudiu s-a adresat credincioşilor din parohie, cărora le-a spus: „Hramul dumneavoastră este un hram deosebit de important, Sfântul Gheorghe – este şi numele părintelui paroh şi profit să îl felicit pentru aniversarea celor 31 de ani de hirotonire preoţească, un dar pe care l-a primit de la Dumnezeu, aşa cum îl primim toţi preoţii şi suntem chemaţi să nu îl păstrăm pentru noi, ci să îl împărtăşim celorlalţi. Aceasta este slujirea Bisericii, a diaconilor, preoţilor, Episcopilor, slujirea Sfântului Părinte, care se numeşte, atât de frumos, «slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu». Şi atunci înţelegem care este şi menirea noastră, şi înţelegem, pornind de la hramul minunat pe care îl aveţi, ce însemnă biruinţă, ce însemnă luptă pentru noi.” A arătat că „nu e o luptă cum lumea şi-o imaginează lumea”, nu e o luptă cu armele, ci „este o luptă pe urmele lui Cristos, pe urmele Maicii Sfinte, o luptă cu zâmbetul pe buze şi cu iubirea în inimi”, pe calea arătată de Isus. Preasfinţia Sa Claudiu a dat ca exemplu lupta Episcopilor martiri, s-a oprit la felul în care Fericitul Episcop Iuliu Hossu a crezut în învierea Bisericii sale, chiar dacă i se cerea să abandoneze lupta, să nu mai spere; chiar dacă i s-a spus că nu există nici o perspectivă pentru această Biserică. „Viitorul Cardinal Iuliu Hossu răspunde: «Perspectiva o dă tot timpul Dumnezeu, nu lumea». Şi face referinţă exact la această Evanghelie, spune: femeile, când au mers la mormânt se gândeau că piatra acoperă mormântul, Isus este mort, şi totuşi, când au ajuns acolo Dumnezeu dăduse la o parte piatra şi Isus era înviat. «Aşa va fi», spunea Episcopul Iuliu Hossu, «şi pentru Biserica noastră. Nu ştiu când, nu ştiu dacă eu voi mai ajunge să văd acest lucru în viaţa aceasta, dar cu siguranţă Biserica noastră va învia. Dumnezeu va da la o parte piatra de pe mormântul pregătit cu atâta grijă de duşmanii noştri.» Perspectiva o dă tot timpul Dumnezeu: iată ce este extrem de important pentru noi. (…) De multe ori ni se pare că există greutăţi şi obstacole pe care nu le putem depăşi, care sunt mult mai mari decât puterile noastre. Ei bine, în acele momente să ne aducem aminte de Evanghelia de astăzi şi de cuvintele Episcopului Iuliu Hossu, să ne aducem aminte că Dumnezeu, Cel atotputernic, poate să schimbe situaţia într-o clipă.” La încheierea celebrării, cu emoţie, pr. paroh Gheorghe Florea a adresat Ierarhului de Cluj-Gherla cuvântul de recunoştinţă al său personal, al pr. Sabin Brudaşca şi al întregii comunităţi parohiale. A spus: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a creat şi mi-a dat putere să îl slujesc. Vă mulţumim din toată inima că aţi adus bucurie în parohia noastră.” În semn de preţuire, a oferit Preasfinţiei Sale Claudiu o icoană reprezentându-l pe patronul acestei parohii, purtătorul de biruinţă Mare Mucenic Gheorghe. Mulţumind tuturor, Preasfinţia Sa Claudiu a repetat mesajul biruinţei prin Înviere, a comuniunii spirituale în jurul lui Cristos, care manifestă viaţa Bisericii prin fiecare membru al Familiei lui Dumnezeu şi prin toţi împreună. A spus: „Cu toţii suntem parte a Familiei lui Dumnezeu şi Biserica are nevoie de fiecare, de rugăciunile fiecăruia”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 383, Ultimul acces: 2026-10-19 11:19:01
|
Timp total: 0.04s...
[]:1