Olimpiada Naţională de Religie Catolică – o mare reuşită - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Olimpiada Naţională de Religie Catolică – o mare reuşită

[2023-04-25]
foto: EGCO.ro
În perioada 19-23 aprilie a.c., Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a avut onoarea de a găzdui Etapa Naţională a Olimpiadei de Religie – Cultele Romano-Catolic – limba română şi Greco-Catolic, clasele V-XII, Colegii/Licee teologice catolice şi greco-catolice, clasele IX-XII, la care au participat 165 de elevi calificaţi din 17 judeţe – Alba, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Cluj, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiş, Vaslui, Vrancea – şi din Municipiul Bucureşti, profesorii însoţitori ai acestora şi membrii Comisiei centrale.

Evenimentul organizat în Săptămâna Luminată a presupus o sincronizare perfectă a tuturor factorilor implicaţi. Munca din suflet şi cu suflet a membrilor Comisiei de organizare a dus la conturarea unor activităţi reuşite, ce au contribuit din plin la formarea spirituală şi culturală a tinerelor generaţii şi au avut un impact deosebit asupra tuturor celor care au trecut pragul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”: atenta primire a membrilor Comisiei centrale, a elevilor şi a profesorilor însoţitori, oficierea Sfintelor Liturghii, oferirea unui mediu propice elaborării subiectelor pentru olimpiadă, frumoasa Deschidere festivă de la Filarmonica de Stat Oradea, susţinerea probei scrise, vizitarea fascinantului centru istoric al oraşului nostru şi vizitarea unor obiective turistice din judeţul Bihor, Conferinţa „Liceeni odinioară în Mica Romă”, susţinută de teologul, eseistul, traducătorul şi poetul Cristian Bădiliţă, Concertul coral de muzică sacră şi organizarea unei festivităţi de premiere demne de acest eveniment extrem de important pentru întreaga noastră comunitate, pentru Municipiul Oradea şi, nu în ultimul rând, pentru judeţul Bihor.
În cadrul Festivităţii de premiere, au fost decernate următoarele premii din partea Ministerului Educaţiei: la clasele V – XI, disciplina Religie – Premiile I, II, III şi câte trei Menţiuni la fiecare nivel de clasă; la clasa a XII-a, disciplina Religie – Premiile I, II, III şi două Menţiuni; la clasele IX – XI, disciplina Teologie – Premiile I, II, III şi câte două Menţiuni la fiecare nivel de clasă; la clasa a XII-a, disciplina Teologie – Premiile I, II, III şi o Menţiune. La toate categoriile de vârstă, s-a acordat un Premiu special din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Judeţul Bihor a fost reprezentat de 11 elevi, toţi de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu. Premiile obţinute de elevii noştri: Premiul I – Ciarnău Adonis – clasa a X-a A (teologie) şi Vaşadi Ioana – clasa a XI-a A (teologie), Menţiune: Broizan Răzvan – clasa a VIII-a (religie) şi Hebriştean Daria – clasa a XI-a (religie). Profesorii coordonatori: Demian George şi pr. Duma Ovidiu.
Felul în care s-a desfăşurat întregul program propus ne-a adus împlinire profesională, dincolo de toată oboseala acumulată în lunile şi săptămânile dedicate pregătirilor. Am funcţionat ca o echipă bine coordonată, eficientă şi exactă, fapt remarcat de Cătălin Pîslaru – inspector general în Ministerul Educaţiei, de Horea Abrudan – inspector şcolar general ISJ Bihor şi de Florin Negruţiu – inspector de Religie. Felicitările şi aprecierile au venit din toate părţile! Tehnologia modernă ne-a ajutat enorm să ne apropiem unii de alţii. Astfel, am reuşit să aflăm impresiile participanţilor la olimpiadă. Citind mesajele de mulţumire, prietenie, recunoştinţă şi iubire ale elevilor, observând bucuria lor şi aprecierea cadrelor didactice, dincolo de toate premiile acordate, cred că am încercat să împlinim Evanghelia.
Din lumea de dincolo, martirii Bisericii Greco-Catolice, ale căror rămăşiţe pământeşti se află în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, ne-au transmis bucurie şi îndemnul la unitate, pace, bună înţelegere. Prin jertfa lor, ne-au oferit posibilitatea de a ne bucura în viitor de libertate, prosperitate şi de împlinirea visurilor noii generaţii. Se pare că totul a colaborat la cel mai înalt nivel la realizarea acestui dar pe care Dumnezeu, prin noi, a reuşit să îl ofere atât celor veniţi, cât şi nouă, gazdelor. Până la urmă, cei care dăruiesc primesc mai mult! Conducerea Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” mulţumeşte tuturor partenerilor, colaboratorilor, sponsorilor şi cadrelor didactice implicate în organizare, fără ajutorul cărora nu ar fi putut fi atinse înaltele standarde ale acestui eveniment.
Cum aş putea să închei mai bine, decât împărtăşindu-vă cuvintele de apreciere ale lui Cătălin Pîslaru, inspector general în Ministerul Educaţiei: „Această olimpiadă va constitui un model pentru organizarea celorlalte olimpiade”! (prof. Cristea Aurelian Andrei, directorul Liceul greco-catolic „Iuliu Maniu”)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 351, Ultimul acces: 2026-10-19 10:21:34