Academia de îngrijiri paliative: O nouă sesiune ştiinţifică, un nou pas pe calea profesionalizării domeniului[2023-04-24]de Ştefana TotorceaAcademia de îngrijiri paliative este un drum menit „să trezească conştiinţe şi să atragă cât mai multe persoane să se implice”, a declarat sâmbătă Marinela Ivan, responsabil proiecte la Ambasada Elveţiei la Bucureşti. Afirmaţia a fost făcută cu ocazia celei de a şasea sesiuni de comunicări ştiinţifice din cadrul acestui proiect-pilot al Fundaţiei Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Întrunirea, dedicată Sf. M. Mc. Gheorghe, s-a desfăşurat la Centrul de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală şi a avut tema: „Îngrijirea paliativă, focusul descoperirii ştiinţifice majore”. „Ne dorim de fiecare dată să unim partea medicală cu cea spirituală, pentru că noi cunoaştem importanţa îngrijirii holistice în îngrijirile paliative şi importanţa nevoii ca personalul medical să aibă trăire spirituală, duhovnicească”, a declarat inspectorul eparhial Adriana Căruntu, directoarea Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectare” al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi iniţiatoarea proiectului. Participanţii la sesiune au beneficiat de credite din partea Ordinului Asistenţilor Medicali. „Din partea noastră este dorinţa de a face ceva pentru comunitate, de a informa, de a forma personalul şi de a înfiinţa, pas cu pas, o şcoală a îngrijirii medicale paliative care să conteze pentru cei care au nevoie: bolnavi, aparţinători şi personal medical”, a subliniat Adriana Căruntu. Întâlnirea a reunit medici, profesori, asistenţi sociali, personal medical, precum şi alte persoane interesate de îngrijirile paliative. „S-a parcurs un drum extraordinar de important pentru tot ceea ce înseamnă conceptul de îngrijiri paliative”, a declarat Marinela Ivan, responsabil proiecte la Ambasada Elveţiei la Bucureşti. „Citez ceea ce domnul ambasador (Arthur Mattli – n.ed.) a spus: că îngrijirile paliative sunt una din cele mai nobile, mai dificile şi mai semnificative activităţi, pentru că aceasta înseamnă să-l însoţim pe cel care trece printr-o perioadă foarte dificilă în drumul să spre speranţă sau spre trecerea dincolo.” „Prin urmare, cred că este un drum care aştept sau sper să trezească conştiinţe şi să atragă cât mai multe persoane să se implice în acest tip de activităţi”, a concluzionat Marinela Ivan. „E o necesitate, pentru că noi nu am fost o ţară în care să avem un concept de prevenţie. Calitatea vieţii nu a fost foarte importantă pentru perioada adultului, care ar fi trebuit să facă lucrul acesta, cum zicea Ana Aslan, începând de la 30, 35, 40”, a declarat Cerasela Maria Măciucă, Preşedinta Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici, care a participat la eveniment. „Factorii care sunt acum sunt poate mult mai complecşi decât cei de când se studia de către Institutul Ana Aslan şi de către acad. Ana Aslan. E un lucru pe care eu îl spun mereu, atât în întâlnirile noastre, cât şi în conferinţe: în primul rând, ne trebuie un sistem medico-social integrat, adică cei care fac medicina trebuie să fie permanent într-o colaborare şi trebuie să avem cumva un sistem european.” „Noi încă suntem pe două sisteme diferite: asistenţa socială este asistenţă socială şi ţine de Ministerul Muncii, iar asistenţa medicală ţine de Ministerul Sănătăţii”, a explicat Cerasela Maria Măciucă. Lucrările susţinute în cadrul conferinţei au prezentat aspecte generale privind îngrijirea pacienţilor paliativi, afecţiunile specifice şi modul lor de tratare. La final, cei prezenţi au primit diplome de participare de câte cinci credite, în baza sistemului de educaţie medicală continuă. Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor funcţionează în cadrul fundaţiei eparhiale Bucuria Ajutorului şi este singurul spital privat din Capitală care aparţine Bisericii. În ultimii 10 ani, a oferit îngrijiri până pentru aproximativ 4000 de pacienţi, majoritatea oncologici. Activitatea filantropică în domeniul paliaţiei se desfăşoară în eparhie din 2006. Anul 2012 a fost momentul profesionalizării acesteia, cu sprijinul Ambasadei Elveţiei, care a finanţat construirea unui nou sediu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 347, Ultimul acces: 2026-10-20 06:12:11
|
Timp total: 0.04s...
[]:1