Arhiepiscopul Irineu a binecuvântat noul clopot al Mănăstirii Valea Bistrei[2023-04-25]de Diac. Iulian DumitraşcuArhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a binecuvântat luni noul clopot al Mănăstirii „Sf. Ier. Ilie Iorest şi Sava Brancovici” din Valea Bistrei. Ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare în ziua hramului aşezământului monahal. În prima parte a zilei, Părintele Arhiepiscop a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii. La predică, el a vorbit despre rolul pe care l-au avut cei doi sfinţi ocrotitori ai mănăstirii la păstrarea credinţei strămoşeşti. „Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat, oare, cu înaintaşii noştri ardeleni din secolul al XVII-lea, dacă iluştrii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici n-ar fi luptat cu dârzenie pentru apărarea Legii strămoşeşti. Cu siguranţă, românii din acest mirific paradis autohton ar fi fost calvinizaţi şi deznaţionalizaţi, şi-ar fi pierdut, deci, identitatea lor etnică”. „Însă, sub călăuzirea înţeleaptă a marilor arhipăstori ai Bălgradului şi sunt aripile protectoare ale Ortodoxiei, înaintaşii noştri şi-au vindecat rănile şi şi-au alinat durerile, pentru a rezista în faţa duşmanului cotropitor. Deviza credincioşilor români din Transilvania era: Iar noi locului de ţinem / Cum am fost, aşa rămânem”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 349, Ultimul acces: 2026-10-19 16:48:09
|
Timp total: 0.06s...
[]:1