Mic vocabular de termeni psaltici[2023-04-25]de basilica.roMuzica bisericească utilizează numeroşi termeni specifici de provenienţă greacă, latină sau slavă mai puţin cunoscuţi publicului larg. În contextul Anului Comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti, vă propunem să aflaţi originea, sensurile şi importanţa unor cuvinte ca strană, tropar, protopsalt sau glas. Mic vocabular de termeni psaltici Analog Cuvânt cu origine în limba greacă (αναλόγιον) ce desemnează un pupitru ce serveşte drept suport pentru cărţile de cult. Anagnost Citeţ sau lector al textelor sfinte în timpul serviciilor divine. Canonarh O persoană însărcinată cu respectarea regulilor unei slujbe la strană, în conformitate cu tipicul bisericesc. Cantor Denumirea de cantor este frecvent utilizată în Transilvania şi desemnează persoana care cântă la strana unei biserici: psalt, cântăreţ (bisericesc) sau dascăl. Condac Condacul era un poem alcătuit dintr-un număr variabil de strofe între 18 şi 30. Avea aceeaşi structură ritmică şi un număr egal de versuri ce reproduceau, fiecare în parte, prin număr de accente şi silabe ritmice, versul corespunzător din prima strofă, numit irmos. Cor Grupul de cântăreţi care oferă răspunsurile liturgice la slujbe. Corul este condus de un dirijor sau coordonator. Dascăl Provine din grecescul διδάσκαλος – cel care învaţă pe altul. În România, termenul desemnează cântăreţul de la strană. Până la venirea regimului comunist, dascălul avea mai multe atribuţii decât de simplu cântăreţ la strana bisericii. El îndeplinea funcţia de învăţător sau educator în mediul rural, acolo unde nu exista o altă persoană dedicată acestei misiuni. Dirijor Dirijorul este persoana care coordonează un cor sau un grup psaltic. Domestic Domesticul iniţial reprezenta o funcţie de stat, mai târziu fiind inclusă în administraţia bisericească. În perioada bizantină târzie, în Hagia Sofia existau două coruri, unul în dreapta şi altul în stânga, conduse de câte un domestic. Aşadar, domesticul se ocupa cu pregătirea, organizarea şi dirijarea corului, fie de citeţi, fie de psalţi. Eh Termenul provine din limba greacă (ήχος) şi înseamnă glas sau sunet. Glasurile au o scară muzicală cu structură proprie, sistem de cadenţe şi formule specifice. În muzica psaltică actuală sunt recunoscute opt glasuri, dintre care primele patru sunt autentice, iar următoarele patru sunt plagale (derivate). Glasurile nu se repetă, glasurile plagale sunt diferite prin tonalitate, formulă şi cadenţe, deşi se pot identifica şi elemente comune cu cele de bază. Grup psaltic Grupul psaltic este format din mai mulţi cântăreţi (psalţi). Glas. Vezi eh. Hirotesie Prin slujba hirotesiei se conferă harul slujirii într-una din treptele clerului inferior precum citeţ, psalt sau ipodiacon. De asemenea, în cadrul hirotesiei sunt acordate unele ranguri bisericeşti onorifice preoţilor care s-au remarcat prin activitatea lor pastorală şi misionară. Hirotesia este o slujbă de binecuvântare, în comparaţie cu hirotonia care este o Sfântă Taină şi se oficiază în cadrul Sfintei Liturghii. Ifos Ifosul reprezintă stilul muzical sau modul de exprimare a muzicii şi este caracteristic unei anume persoane, grup de oameni sau unei perioade. Acesta ţine mai mult de ornamentele muzicale, dar poate semnifica şi alegerea unor formule muzicale în detrimentul altora din aceeaşi familie. Un stil rugător dar nu teatral, introvertit dar plin de bucurie, echilibrat în exprimare, sobru dar nu întunecat, auster dar şi ornamentat, simplu dar şi complex, colectiv dar şi solistic, extrem de profund. Ifosul cheamă la pocăinţă şi la cugetarea la moarte şi viaţă veşnică. Imnograf Persoana care alcătuieşte textele unor imne liturgice sau bisericeşti şi care creează muzica acestor texte. Unele persoane care au creat imne bisericeşti sunt cunoscute sub numele de melozi, precum Sf. Roman Melodul, Sf. Cosma de Maiuma, Sf. Iosif Imnograful ş.a. Ison Sunet prelungit, aflat la baza scării glasului în care este cântarea sau formula muzicală respectivă, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale. Lampadar Lampadarul era persoana care avea în atribuţii aprinderea lumânărilor, a candelelor sau a lampadarelor la în bisericile din Constantinopol. Din secolul 18, persoana respectivă mai îndeplinea şi funcţia de cântăreţ secund (ftoripsalt sau deuteropsaltes) după ce protopsaltul a luat atribuţiile domesticului care conducea strana dreaptă. Muzică bizantină Arta vocală care a apărut şi s-a dezvoltat în timpul Imperiului Bizantin, pe cuprinsul acestuia, dobândind forme şi trăsături proprii. Muzica bizantină se constituie din două categorii de cântări: liturgice şi laice. Prima categorie şi cea mai dezvoltată s-a născut şi a evoluat odată cu cultul creştin, numărul cântărilor păstrate şi transmise de-a lungul secolelor fiind foarte mare. Muzica laică bizantină cuprindea cântece populare exterioare Bisericii (de aici, εξωτερικά) care au fost preluate de otomani, astfel rezultând diferitele forme muzicale (semai, sarki, beste etc.) care şi astăzi se pot auzi, în special, din repertoriul turc clasic. Melod Persoana care interpretează melodiile create de melurgi; rareori acestea aparţineau melozilor. În decursul timpului, melodul s-a numit în limba turcă „berechet” care înseamnă dulce glăsuitor. Melurg Autor al melodiilor imnelor. Etimologic înseamnă „făuritor de melodii”. Neume Notele muzicale din muzica psaltică actuală. Protopsalt Psaltul principal al cărui rol era acela de a începe şi conduce cântarea împreună cu cele două străni conduse de domestici, locul său era în mijlocul bisericii. Acesta avea atribuţii didactice, el era cel care îi iniţia pe ucenici în cântarea bisericească şi rânduiala liturgică. În biserica Patriarhiei de Constantinopol, protopsaltul stătea în strana dreaptă. Psalt Persoana care cânta psalmii, urmaşul solistului sinagogal în Biserica Ortodoxă. Acesta se deosebea de anagnost care avea atribuţia de a citi textele din unele cărţi de cult. Astăzi termenul desemnează cântăreţul bisericesc. Psaltichie Metodă (manual) de învăţare a muzicii psaltice. Rasă Haină lungă până la călcâie, din diferite materiale uşoare şi de culoare închisă, cel mai adesea neagră purtată de psalţi, călugări şi preoţi (peste reverendă). Răspunsuri liturgice Răspunsurile liturgice sau răspunsurile la strană sunt rugăciunile rostite sau imnele cântate de psalţi în dialogul purtat pe parcursul fiecărei slujbe, ca replică sau continuare a rugăciunilor rostite de clerici. Strană Strana se referă atât la zona unde stau împreună cei care cântă la slujbă cât şi la suportul de lemn pe care sunt aşezate cărţile din care se citeşte în timpul slujbei. În limbajul comun, strana reprezintă grupul de psalţi care oferă răspunsurile liturgice la sfintele slujbe. Tact În muzica psaltică, tactul reprezintă raportul de note pe silaba. Astfel, în tactul grabnic avem un raport de o notă pe silabă (1/1), în tactul potrivit – două note pe silabă (2/1), iar în tactul pe larg – patru note pe silabă (4/1). Aceste rapoarte sunt o medie, însă există şi excepţii. Tipic Rânduielile bisericeşti şi regulile de săvârşire slujbelor în funcţie de timpul liturgic. Regulile care sunt cuprinse în tipic au fost elaborate, în mare parte, de Sfinţii Apostoli. Compunerea lui sub o formă clară este atribuită Sfântului Sava (secolul 5) care a preluat din mai multe surse de la înaintaşii lui şi a centralizat regulile de săvârşire a slujbelor. Tropar Troparul este o scurtă poezie cântată care rezumă viaţa sfântului sau a sărbătorii dintr-o anume zi. Acesta se cântă la finalul vecerniei, la începutul utreniei, în timpul Sfintei Liturghii la Vohodul Mic şi la slujbele Ceasurilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 372, Ultimul acces: 2026-10-19 05:14:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1