Şcoala Altfel: Elevii Seminarului din Dorohoi au făcut un pelerinaj pe urmele sfinţilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Şcoala Altfel: Elevii Seminarului din Dorohoi au făcut un pelerinaj pe urmele sfinţilor

[2024-02-03]
de Ştefana Totorcea

În perioada 1-2 februarie 2024, în cadrul Săptămânii Şcoala Altfel, 14 elevi cu rezultate bune de la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi au participat la Pelerinajul Pe urmele Sfinţilor, iniţiat de profesorul lor de Muzică, Răzvan-Gabriel Sarafim, şi de profesorul lor de Dogmatică, Vasile Postolachi.
Însoţiţi de profesorii lor, tinerii au vizitat mănăstirile Cămârzani, Agapia, Văratec, Secu, Neamţ, Sihăstria, Petru Vodă, Peştele şi Doroteia.
Pentru că o parte dintre elevii participanţi sunt şi membri ai Corului Haris al instituţiei lor de învăţământ, elevii au înălţat cântări Maicii Domnului în toate sfintele aşezăminte pe care le-au vizitat.
Tinerii au mai vizitat Cetatea Neamţului şi, în seara de 1 februarie, au participat, la slujba de Priveghere dinaintea sărbătorii Întâmpinării Domnului oficiată la Mănăstirea Sihăstria, unde tinerii pelerini au fost cazaţi.
A doua zi, grupul a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, unde, alături de profesorul lor de muzică, au dat răspunsurile la strană.
Profesorii Răzvan-Gabriel Sarafim şi Vasile Postolachi, iniţiatorii pelerinajului la mănăstirile nemţene pentru elevii cu rezultate bune de la Seminarul din Dorohoi. Foto: Facebook / Postolachi Vasile
„Atât eu, cât şi colegul meu, Răzvan am dorit să organizăm excursia (care a devenit pelerinaj) cu un singur scop: motivarea elevilor care se implică atât la Muzică, precum şi la Dogmatică, dar şi ca pe o invitaţie şi altor elevi de a se implica”, a relatat profesorul Vasile Postolachi.
„A fost un prilej şi o oportunitate binecuvântată de a cânta lui Dumnezeu şi Maicii Domnului într-o zi de mare sărbătoare şi cred că mai important este faptul că am încercat să Îl întâmpinăm pe Dumnezeu şi noi aşa cum am putut şi am învăţat mai bine”, a transmis profesorul Răzvan-Gabriel Sarafim.
Mărturii de la participanţi
„În primul rând, mulţumesc din suflet domnilor profesori, pentru că numai ei ştiu, nopţi nedormite şi gânduri o mie dacă suntem bine, dacă ne simţim bine, până la urmă chiar mă gândeam: totul se vede uşor din exterior, da, au făcut excursie, dar numai ei ştiu câte hârtii, câtă zbatere, câte telefoane, du-te încolo, du-te încoace şi au făcut totul din inimă”, a declarat, la final, Emanuel, elev în clasa a XI-a.
„Pentru mine această excursie a fost ca un dar de la Dumnezeu şi m-au uimit stilul de viaţă al călugărilor, rugăciunea lor continuă… sper să ne mai revedem şi în viitoarea excursie”, a spus şi Iustin, elev în clasa a IX-a la Seminarul din Dorohoi.
„Cum intram la o nouă mănăstire parcă mă încărcam din nou şi iar din nou”, l-a completat Constantin, elev în clasa a X-a.
„Excursia Pe urmele Sfinţilor a fost un prilej de a vedea frumuseţile locurilor unde slujesc oameni sfinţi, care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu şi semenilor”, a transmis Claudiu, elev în clasa a XI-a.
„Mulţumesc în primul rând Bunului Dumnezeu pentru ocrotire, mulţumesc domnilor profesori pentru sprijin şi pentru ce ne-au oferit în aceste două zile de pelerinaj şi pentru osteneala care au depus-o pentru noi”, a spus Flavius, elev în clasa a XII-a.
„Dau slavă Domnului că a lucrat prin domnii profesori şi i-a ajutat să organizeze acest pelerinaj. Nu am mai fost niciodată într-un pelerinaj”, a spus Mihai, elev în clasa a XII-a.
„E prima oară când am şansa să merg la mănăstiri, nu am mai fost niciodată şi chiar îmi doream, mai ales să ascult Privegherea, a mărturisit şi alt elev din clasa a XI-a, Claudiu.
Pelerinajul a fost posibil prin implicarea unor oameni cu suflet mare din România şi Spania care au avut încredere şi au susţinut iniţiativa celor doi profesori, sprijinind financiar acţiunea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 392, Ultimul acces: 2026-10-14 19:14:30