Se împlinesc 75 de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Grigorie Leu[2024-03-01]de Andrei UrsuleanSe împlinesc vineri 75 de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Grigorie Leu, fost ierarh al eparhiilor Argeşului şi Huşilor. A militat împotriva regimului comunist, atitudine care i-a adus moartea. Episcopul Grigorie Leu s-a născut în data de 2 mai 1881 în judeţul Vaslui, a studiat la Seminarul inferior de la Roman şi superior „Veniamin” din Iaşi şi ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. La vârsta de 29 de ani, în 1910, a fost încredinţat preot spiritual al Seminarului „Central” din Bucureşti, funcţie pe care o ocupă până la aderarea României la Primul Război Mondial, în 1916. După terminarea războiului, este ales director al Seminarului Teologic din Ismail, pe care îl conduce vreme de 6 ani, până în 1924, când este numit Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. 12 ani mai târziu, în data de 30 aprilie 1936, a fost ales Episcop al Argeşului, demnitate pe care o îndeplineşte până în 1940, când a fost transferat în Episcopia Huşilor, pe care o păstoreşte până la 5 februarie 1949. Circumstanţele trecerii sale la Domnul au ridicat multe semne de întrebare. Printr-o anchetă demarată la iniţiativa Episcopiei Huşilor, în 2019, s-a dovedit faptul că Episcopul Grigorie Leu a fost otrăvit în timpul unei vizite la Guvern, din cauza împotrivirii sale faţă de regimul comunist. În data de 25 februarie, Episcopul Grigorie Leu a fost chemat la Guvern de preşedintele Consiliului de Miniştri, Petru Groza, pentru consultări cu privire la demersurile repetate ale episcopului. Înainte de plecare, a fost invitat de către prim-ministru la o masă protocolară. Îndreptându-se spre casă, a început să se simtă rău, dându-şi astfel seama că a fost otrăvit. La scurt timp, starea Episcopului s-a agravat. A trecut la Domnul în dimineaţa zilei de 1 martie 1949. Comunicatul integral al anchetei privind circumstanţele otrăvirii Episcopului Grigorie Leu poate fi citit aici. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 403, Ultimul acces: 2026-10-16 17:26:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1