Eminescu va fi sărbătorit la Stockholm prin poezie şi muzică clasică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Eminescu va fi sărbătorit la Stockholm prin poezie şi muzică clasică

[2025-01-14]
de Diandra David

Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită la Institutul Cultural Român din Regatul Suediei, Stockholm. Organizatorii anunţă un program muzical şi un recital de poezie dedicate lui Eminescu, de la naşterea căruia se împlinesc 175 de ani.
Vor fi prezenţi pe scena de la sediul din Skeppsbron 20: soprana suedeză Siri Krosness, pianistul Ştefan Vârtejaru şi actriţa Luiza Stănescu. Programul muzical constă în lucrări reprezentative pentru cultura română, cu repertorii alese din Nicolae Bretan, George Enescu, Guilelm Şorban.
Artiştii vor interpreta mai multe piese pe versuri eminesciene:„Somnoroase păsărele”, „Şi dacă ramuri bat în geam”, „Ce te legeni, codrule?”. La acestea se mai adaugă şi lucrarea compozitorului suedez Wilhelm Stenhammar, 5 Sanger till dikter av Bo Bergman, Op.20.
O surpriză este aranjamentul pianistului Ştefan Vârtejaru pe piesa „Pe lângă plopii fără soţ”, linie melodică de Guilelm Şorban.
Mai multe poezii sunt traduse în limba suedeză de Inger Johansson, distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer pentru promovarea culturii române în regatul Suediei. Cu acest prilej, câteva poezii de Eminescu vor fi recitate în limba suedeză de actriţa Luiza Stănescu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 366, Ultimul acces: 2026-10-18 22:50:08