Poetul Mihai Eminescu a fost sărbătorit la parohia din München[2025-01-13]de Diandra DavidParohia Ortodoxă Română „Buna Vestire” din München a sărbătorit Ziua Culturii Naţionale mai devreme. Părintele profesor Theodor Damian a susţinut duminică, după slujba Sfintei Liturghii, o prelegere despre Mihai Eminescu. Credincioşii au participat în data de 12 ianuarie la Sfânta Liturghie săvârşită de: pr. Alexandru Nan, parohul Bisericii Ortodoxe „Buna Vestire”, protosinghelul Athanasie Ulea şi diaconii Julian Dettling şi Ştefan Umbrărescu. Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Agapia” dirijat de diaconul Adrian Sandu. Înger şi demon Pr. Theodor Damian a vorbit despre poetul Mihai Eminescu, subliniind rolul determinant pe care l-a avut în istoria poporului român. Acesta a susţinut o prelegere intitulată „Înger şi Demon: Fizica şi metafizica unei idei”: „În strofa a doua paradoxul continuă întâlnirea contrastelor, coincidentia oppositorum, constituie motiv de frumuseţe şi de reflecţie din partea cititorului”. „Imaginea copilei din lumea văzută se suprapune, se completează cu cea a îngerului din lumea nevăzută, din nou fizica şi metafizica, deci catafaza şi apofaza dându-şi mâna prin chipul Maicii Domnului, personaj de aici şi de dincolo în acelaşi timp, martoră a unei întâlniri mistice ce îmbrăţişează întreaga creaţie, văzută şi nevăzută, îngenuncheată înaintea Creatorului ei”. La sfârşitul prelegerii, credincioşii au mers la statuia poetului din curtea bisericii şi au făcut fotografii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 298, Ultimul acces: 2026-10-18 22:49:58
|
Timp total: 0.04s...
[]:1