Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a oferit sprijin social de peste 42 de milioane lei în 2025 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a oferit sprijin social de peste 42 de milioane lei în 2025

[2026-01-30]
de Ştefana Totorcea

Aproape 19.000 de persoane vulnerabile social din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului au beneficiat de sprijin filantropic anul trecut prin unităţile de cult, asociaţiile şi fundaţiile eparhiale. Suma totală cheltuită de arhiepiscopie în acest scop a fost de 42,2 milioane lei.
Eparhia derulează 60 de proiecte şi programe sociale care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale şi paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alinând suferinţa şi oferind speranţă.
În 2025, în judeţul Cluj, au fost inaugurate Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din Sânnicoară, Centrul de servicii sociale „Sfânta Ana” din Dej şi Aşezământul pentru copii „Sfânta Sofia şi fiicele sale” din Corneşti.
O altă componentă importantă a activităţii din eparhie a fost misiunea în rândul tinerilor, cu 25 de tabere eparhiale, alte tabere parohiale şi diverse sesiuni de formare pentru voluntari.
Fonduri europene pentru centre sociale
Tot anul trecut, reprezentanţii eparhiei au semnat contracte de finanţare din fonduri europene în valoare de aproximativ 8,5 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii sociale din eparhie. Aceşti bani vor fi investiţi în:
extinderea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca;
realizarea Centrului multifuncţional cu dotări sportive şi culturale „Sfântul Hristofor” din Sânnicoară destinat copiilor cu afecţiuni cronice incurabile;
realizarea Centrului multifuncţional cu dotări sportive şi culturale „Sfântul Paisie, Arsenie şi Siluan” din Gherla;
realizarea Centrului „Respiro” din Apahida, care va oferi îngrijire şi suport pentru persoanele cu dizabilităţi şi aparţinătorii lor.
Proiecte pentru anul în curs
Cifrele şi progresele din toate domeniile de activitate ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului au fost raportate la Adunarea Eparhială desfăşurată joi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în prezenţa unor invitaţi, între care Maria Forna, prefectul judeţului Cluj, Teofil Cioarbă, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, acad. Vasile Puşcaş şi prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.
Între proiectele arhiepiscopiei pentru anul 2026 se numără:
implementarea proiectului „Reabilitare, restaurare şi introducere în circuitul turistic a Catedralei Mitropolitane din Cluj”, în care sunt incluse şi lucrările de mozaic;
continuarea lucrărilor la Centrul Misionar Social „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca;
continuarea lucrărilor la Aşezământul pentru copii „Sfântul Siluan Athonitul” din Dorolea;
continuarea lucrărilor la Aşezământul „Sfântul Onufrie” din Floreşti;
începerea lucrărilor la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfântul Efrem cel Nou” din Budacu de Jos;
realizarea unui parc fotovoltaic la Nuşeni.
Anul acesta, eparhia va marca, pe lângă tematica Anului omagial-comemorativ 2026 în Patriarhia Română, şi următoarele aniversări:
20 de ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Clujului;
90 de ani de la trecerea la cele veşnice a Episcopului Nicolae Ivan;
15 ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Bartolomeu Anania;
15 ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 219, Ultimul acces: 2026-10-18 16:04:47