Primele trei volume din opera completă a pr. prof. George Remete au fost lansate la Alba Iulia[2026-01-30]de Alexandru BobocSala „Atrium Centurionum” a Consiliului Judeţean Alba a găzduit joi seară evenimentul de lansare a primelor trei volume din opera completă a părintelui profesor George Remete. Manifestarea a avut loc cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi în contextul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi. Evenimentul a fost moderat de prof. univ. Teodora Popescu, directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Pr. conf. Oliviu Botoi, consilier eparhial şi director al Departamentului de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Teologie, a prezentat cele trei volume, subliniind importanţa teologică a operelor părintelui profesor. Pr. prof. George Remete a vorbit despre ediţia de opere complete: „Va conţine 25 de volume care vor vedea lumina tiparului în decursul timpului”. „Întâi de toate, am lansat trei volume, reprezentând trilogia Cunoaşterea prin tăcere, disponibile publicului începând de astăzi. Ulterior, va apărea trilogia Fiinţa şi credinţa, care, din raţiuni tipografice, va cuprinde mai multe volume. Următoarea trilogie lansată va fi Iisus Hristos, Iubirea trădată. Apoi, vor fi tipărite şi celelalte cărţi pe care le-am publicat de-a lungul timpului”, a spus părintele profesor. Pr. prof. George Remete este membru corespondent al Academiei Române din 12 februarie 2025, iar în perioada 1992-2019 a fost cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 184, Ultimul acces: 2026-10-11 02:38:03
|
Timp total: 0.04s...
[]:1