Facultatea de Teologie din Craiova organizează cursuri postuniversitare de specializare în asistenţa socială - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Facultatea de Teologie din Craiova organizează cursuri postuniversitare de specializare în asistenţa socială

[2010-03-04]

Facultatea de Teologie din Craiova, în parteneriat cu Institutul Naţional de Asistenţă Socială, organizează, începând cu data de 12 martie, cursuri postuniversitare de specializare în asistenţa socială. Ele se adresează persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea 446/2004, privind statutul asistentului social.
Mai multe detalii a oferit corespondentul Radio TRINITAS, Gheorghe Cioiu: „Cursurile se desfăşoară în semestrul doi al anului universitar 2009 - 2010, mai precis începând cu data de 12 martie, la sediul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Craiova. Ele se vor derula pe parcursul a 14 săptămânii, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Cursurile teoretice vor fi urmate de două luni de practică de specialitate şi în final de două săptămâni pregătitoare definitivării lucrării de absolvire. Finalizarea cursurilor se va concretiza aşadar prin elaborarea unei lucrări, iar absolvenţii vor primii certificate de absolvire eliberate de Universitatea din Craiova”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1276, Ultimul acces: 2026-10-17 08:15:47