Hramul Mănăstirii „Sf. Cruce” de la Cerbu din Episcopia Tulcii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hramul Mănăstirii „Sf. Cruce” de la Cerbu din Episcopia Tulcii

[2010-03-05]

Duminică, 7 martie, în Duminica a III-a a Sfântului Post, rânduită pentru prăznuirea Sfintei Cruci, Preasfinţitul Episcop Visarion, Episcopul Tulcii, va săvârşii Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. Cruce” de la Cerbu, Protoieria Babadag.
Acest aşezământ monahal a fost întemeiat în anii din urmă într-o zonă pitorească înconjurat de păduri de stejari din apropierea dealului Topologului. Mănăstirea are pe lângă paraclisul în funcţiune şi un ansamblu arhitectural în Calea Crucii, un drum ce urcă spre culmea unui deal străjuit de-o parte şi de alta de 14 troiţe ce amintesc de popasurile drumului Crucii Mântuitorului, iar sus pe culme se află în construcţie o frumoasă biserică.
An de an, sute de credincioşi participă în Duminica a III-a a Postului, ca şi de praznicul înălţării Sfintei Cruci la sfintele slujbe ce se oficiază în această mănăstire condusă de Preacuviosul Ieromonah Ignatie Luca, informează Biroul de Presă al Episcopiei Tulcii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1166, Ultimul acces: 2026-10-16 09:57:54