Hirotonie de diacon la Chitighaz şi alaiul colindătorilor la românii din Ungaria, în Duminica înainte de Naşterea Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hirotonie de diacon la Chitighaz şi alaiul colindătorilor la românii din Ungaria, în Duminica înainte de Naşterea Domnului

[2013-12-23]
Duminica înainte de Naşterea Domnului (22 decembrie 2013) a fost o zi de sărbătoare şi de bucurie pentru românii ortodocşi din Ungaria.
În prima parte a acestei duminici, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească la biserica din Chitighaz (Kétegyháza), împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi format din Părintele Paroh Florin Olteanu, Părintele Aurel Jigovan, de la Parohia Baraţca, din Arhiepiscopia Aradului şi cei doi Diaconi de la Catedrala Episcopală din Giula, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, între care s-a numărat un grup de tineri colindători, îmbrăcaţi în frumoase costume populare bihorene şi care fac parte din ansamblul folcloric intitulat „Zestrea Buduresii”, veniţi cu colinda la românii din Ungaria, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
La eveniment a participat şi Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, de la Consulatul General al României la Giula, împreună cu familia, Domnul Vasile Grec, Viceprimarul comunei Budureasa, din judeţul Bihor, Domnul Popa Ioan, conducătorul ansamblului „Zestrea Buduresii”, Domnul Ardelean Gavrilă şi Domnul Palladi Salvator Cornel, meşter popular din Beiuş şi organizatorul vizitei colindătorilor din Budureasa la românii din Ungaria, solişti instrumentişti şi însoţitori ai colindătorilor, Domnul Petre Sălăjan, Preşedintele Autoguvernării Româneşti Locale din Chitighaz şi Directorul Şcolii Generale din Aletea (Elek), ş.a.
În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc şi hirotonia întru Diacon, pe seama Parohiei Bichişceaba (Békéscsaba), din Protopopiatul Giula, a Domnului Aurel Bătrân, profesor de religie la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” din Arad, care va ocupa locul rămas vacant prin mutarea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Părinte Vicar Pavel Ardelean (în data de 13 august 2013) şi aducerea la Catedrala Episcopală din Giula, ca Paroh, a Părintelui Consilier Economic Teodor Marc, fostul Paroh al Bichişceabăi.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a vorbit despre semnificaţia acestei Duminici înainte de Naşterea Domnului, care aduce multă bucurie românilor din Ungaria, din mai multe localităţi, prin hirotonia săvârşită şi prin vizita tinerilor şi foarte talentaţilor colindători din Budureasa, care au lăsat toate grijile pregătirilor şi ostenelilor premergătoare marilor Sărbători, din dorinţa de a împărtăşi românilor din Chitighaz, Giula şi Micherechi, vestea cea bună a Naşterii Domnului, dar şi foarte frumoasele obiceiuri şi tradiţii locale, care îi fac ca în ciuda vârstei tinere, să fie foarte mândri de originea lor.
La final, tinerii din Budureasa, care fac parte dintr-un ansamblu folcloric ce împlineşte doar trei ani de la înfiinţare, însă a dovedit un mare talent şi multă sârguinţă şi pricepere în însuşirea colindelor, dar şi a dansurilor şi cântecelor populare specifice din zona Beiuşului, i-au încântat pe toţi cei prezenţi, prin frumuseţea costumelor şi interpretarea lor.
Ansamblul folcloric „Zestrea Buduresii” a venit în Ungaria pentru a 5-a oară, ultima dată fiind la Ziua Culturală a Românilor din Ungaria, dar a participat şi la multe alte evenimente din domeniul folclorului, în ţară (de pildă la Festivalul cântecului transilvănean de la Cluj, sau la emisiuni concurs organizate de mari posturi de televiziune din România) şi în străinătate (recent, la Milano, în Italia). Ansamblul se bucură de sprijinul considerabil al Primăriei din Budureasa, reprezentată prin Domnul Primar Olea Vasile Radu şi Domnul Viceprimar Vasile Grec, prezent la manifestare, dar şi al unor instructori foarte hărăziţi.
Oaspeţii din Budureasa şi ceilalţi invitaţi au participat apoi la o agapă frăţească, oferită prin sprijinul Consiliului Parohial şi al Părintelui Paroh Florin Olteanu, într-un cadru special reprezentat de Casa Muzeu din Chitighaz.
În continuare, colindătorii din Budureasa, însoţiţi de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, au fost primiţi cu colinda la sediul Consulatului General al României din Giula, unde au fost oaspeţii Domnului Consul General Florin Trandafir Vasiloni, dar şi la Reşedinţa Episcopală din Giula, cunoscând astfel şi o parte dintre instituţiilor româneşti importante care funcţionează în acest oraş.
Ultimul punct din programul colindătorilor din Budureasa a fost localitatea Micherechi (Méhkerék), unde oaspeţii au mers însoţiţi de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni şi au fost întâmpinaţi de Doamna Primar Margareta Tat, Părintele Paroh Ioan Bun şi de toţi membrii Consiliului Local. La fel ca şi la Chitighaz, tinerii din Budureasa au cântat colinde, dar au şi dansat cu multă însufleţire şi talent în faţa Primăriei din Micherechi, încântând la propriu pe toţi cei prezenţi.
Colindul românesc şi portul popular bihorean au bucurat şi sufletele membrilor Asociaţiei „Oastea Domnului” care i-au primit, la rândul lor, pe colindători.
Alaiul colindătorilor de la Budureasa s-a încheiat printr-o recepţie oferită de către Primăria din Micherechi.
Manifestarea dedicată colindului românesc la trei dintre cele mai importante localităţi ale comunităţii româneşti din Ungaria, a constituit şi ultimul eveniment de acest gen, cu coruri şi invitaţi din România, care au adus vestea Naşterii Domnului la românii care trăiesc în imediata vecinătate a graniţei dintre cele două ţări.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1233, Ultimul acces: 2026-10-18 11:34:10