Concertul de colinde “Vestim Naşterea”, la Timişoara[2013-12-22]La Parohia Ortodoxă Timişoara Iosefin, a avut loc duminică, 23 decembrie 2013, Concertul de colinde ”Vestim Naşterea”. Ajuns la ce-a de-a X-a ediţie, evenimentul s-a desfăşurat în biserica parohială “ Naşterea Maicii Domnului”, în prezenţa Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, dar şi a numeroşi clerici şi credincioşi timişoreni.La concert au participat mai multe formaţii corale din oraşul de pe Bega: Corala bărbătească “ Epifania” a Protopopiatelor Ortodoxe Române din Timişoara, dirijată de prof. Florin-Nicolae Şincari, Corul mixt ”Doina Banatului” al Parohiei Timişoara Iosefin, Grupul vocal ”Flores” al Palatului Copiilor din Timişoara, condus de prof. Nicolae Puşcaşu şi Corul de copii al Parohiei Iosefin, dirijat de prof. Adina Botezatu. Cu acest prilej, Corala bărbătească “ Epifania” şi-a lansat albumul de colinde intitulat “ Dor de colinde”, după cum ne-a transmis Valentin Birău. În finalul concertului, au fost împărţite 500 de pachete constând în dulciuri şi alimente pentru copii şi vârstnici. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei, Parohia Ortodoxă Română Timişoara Iosefin şi Fundaţia ”Preot Ioan Olariu”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1201, Ultimul acces: 2026-10-20 07:09:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1