Slujire arhierească în parohia "Tuturor Sfinţilor" din Cluj-Napoca[2013-12-22]PS Vasile Someşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului a fost prezent, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, în mijlocul credincioşilor parohiei ortodoxe „Tuturor Sfinţilor” din Cluj-Napoca, după cum aflăm de la Radio Renaşterea. Ierarhul a oficiat în biserica parohială de pe strada Ciucaş, din cartierul Mănăştur, Sfânta Liturghie Arhierească. Slujba a început la ora 10:00, iar din sobor au făcut parte preoţii slujitori ai parohiei, precum şi alţi preoţi invitaţi. În cadrul cuvântului de învăţătură rostit, Preasfinţia Sa a evidenţiat adevăratul înţeles al sărbătorii Crăciunului:"Crăciunul, Naşterea Domnului vine cu pacea şi cu binecuvântarea care este dorită de oricare dintre noi pentru că în astfel de momente de binecuvântare dumnezeiască, uităm de multe ori neînţelegerile pe care le avem unii faţă de alţii şi căutăm să venim la peştera Pruncului Dumnezeiesc născut de Sfânta Fecioară Maria, prin lucrarea Sfântului Duh, cu darurile noastre, nu ca ale magilor, aur, smirnă şi tămâie, ci cu iertarea noastră pe care o datorăm semenilor noştri, dar mai ales cu devoţiunea şi dragostea faţă de Pruncul Divin".Potrivit părintelui paroh Petre Horea comunitatea parohială a avut în această săptămână şi o altă bucurie pe lângă prezenţa PS Episcop Vasile. Joi, 19 decembrie 2013, după slujba Vecerniei, a avut loc la biserica cu hramul „Tuturor Sfinţilor”, din Mănăştur, serbarea copiilor. Au participat aproximativ 250 de elevi de la şcolile din zona parohiei care au susţinut un program artistic. Au prezentat scenete religioase, poezii şi colinde tradiţionale, iar la finalul programului colindătorii au fost răsplătiţi cu daruri de Crăciun. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1197, Ultimul acces: 2026-10-19 15:36:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1