Taina Spovedaniei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Taina Spovedaniei

[2013-12-27]
Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele creştinilor care se căiesc sincer şi le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în faţa preotului.
Ea are diferite numiri. Se numeşte pocăinţă, pentru că cel ce o primeşte trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârşite şi mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât creştinul îşi mărturiseşte păcatele în faţa preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu. Mântuitorul Hristos a făgăduit această Taină sfinţilor Săi apostoli, când le-a spus: «Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezle­gate şi în cer» (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa înviere din morţi, când arătându-Se apostolilor le-a zis: «Pacevouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, va trimit şi Eu pe voi. Şi zicând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi ier­tate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute» (Ioan XX, 21-23). Puterea de a lega şi dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Luca V, 20 şi 24), dar El a dat această putere şi apostolilor (Ioan XX, 21-23) şi prin aceştia, episcopilor şi preoţilor.
Recunoaşterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în faţa preotului-duhovnic. Pă­catul apasă conştiinţa noastră ca o piatră şi o răneşte dureros. Dar prin mărturisire, sufletul se uşurează, inima dobândeşte linişte, conştiinţa câştigă împăcare şi rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite şi prin aceasta îşi sporesc frumuseţea, asemenea şi durerile se cer mărturisite şi astfel sufletul se uşurează.
Păcatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie să fie măr­turisit în faţa preotului duhovnic, cu adâncă părere de rău, cu hotărârea de a nu mai greşi, cu credinţa puternică în Hristos şi cu nădejdea în îndurarea Lui. Aceasta, pentru a ne păstra mereu curată haina sufletului nostru, pentru a nu ne despărţi de Dumnezeu. Sfântul Apostol Iacob ne îndeamnă, zicând: «Mărturisiţi-vă unul (credinciosul) altuia (preotului) păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului» (Iacob V, 16). Aşa­dar, când ne simţim apăsaţi de păcate, când suntem bolnavi sufleteşte, să alergăm la preoţii Sfintei Biserici şi lor să ne mărturisim, ca prin rugăciunea şi dezlegarea lor să dobândim iertarea păcatelor (Iacob V, 14-15). Şi în alt loc ni se grăieşte despre îndatorirea creştină de a ne mărturisi păcatele : «Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele, El — Iisus Hris­tos — este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, îl facem mincinos, şi cuvântul Lui nu este întru noi» (1 Ioan I, 8-10).
Lucru deosebit de însemnat nu este însă numai mărturi­sirea păcatelor, ci căinţa, adică părerea de rău şi durerea su­fletească pe care o simte creştinul pentru păcatele săvârşite în felurite chipuri. Căci fără de căinţă, Sfânta Mărturisire sau Pocăinţa nu ne aduce roadele dorite; nu ne aduce iertarea şi împăcarea cu Dumnezeu. Iar căinţa trebuie să fie sinceră, de­plină (pentru toate păcatele) şi să izvorască din credinţa, nă­dejdea şi iubirea lui Dumnezeu.
Aceeaşi însemnătate o are şi hotărârea de îndreptare, cu­rajul prin care punem hotar între viaţa trecută şi cea viitoare ; o hotărâre Sfântă, că vom duce de acum înainte o viaţă nouă, viaţă în Hristos, făcând fapte vrednice de pocăinţă (Matei III, 7).
Mărturisirea sau înşirarea păcatelor fără căinţă adevărată şi fără hotărâre de îndreptare, nu aduce iertarea păcatelor (Luca XIII, 5).
Cerinţele unei bune mărturisiri a păcatelor trebuie împli­nite printr-o pregătire din bună vreme, cu deosebire prin post şi rugăciune. Căci postul smereşte trupul, iar rugăciunea des­chide sufletul credinciosului în faţa lui Dumnezeu. De aseme­nea, să cercetăm în ce măsură ne-am împlinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către aproapele, către familie, către noi înşine, către patrie, şi aşa să păşim către Sfânta Taină a Spovedaniei. Ştiut este că Sfânta Mărturisire se administrează celor ce se pregătesc a primi Sfânta Cuminecătură. De aceea şi grăieşte Sfântul apostol Pavel: «Să se cerceteze (însă) omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar» (1 Cor. XI, 28), adică să ia Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos numai după vrednică mărturisire.
După ascultarea celor mărturisite de creştin, dacă din ele se vădeşte căinţă şi hotărâre de îndreptare, preotul-duhovnic îl dezleagă pe acesta prin cuvintele:
«Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule, şi să-ţi lase toate păcatele. Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin».
Potrivit cu greutatea păcatelor mărturisite şi după cea mai bună socotinţă a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte de dezlegare, un canon de pocăinţă, ca de pildă: rugăciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe şi în­deosebi la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători, fapte de milostenie, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fapte. Toate acestea nu urmăresc pedepsirea celui ce s-a mărturisit, ci în­dreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre însănăto­şire duhovnicească, spre întărire în virtute şi îndepărtare de păcat.
Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de nepreţuit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor şi ne îmbracă în haina cea nouă a virtuţilor creştine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc; din starea de păcat şi de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârşire, ne sporeşte evlavia, rodeşte curăţia sufletului, pacea cu­getului, îndreptarea vieţii spre câştigarea fericirii vremelnice şi veşnice.
Soroacele Sfintei Mărturisiri nu sunt fixe. Dar e bun şi folositor lucru, pentru viaţa noastră duhovnicească, să ne spo­vedim cât mai des, dar mai ales cu prilejurile arătate în legă­tură cu Sfânta Cuminecătură.
Rugăciuni:
a. Înainte de Spovedanie
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nos­tru, Cela ce pentru păcatele mele ai primit oca­ră pe cruce şi chemi pe cei păcătoşi la Tine, zicând : «Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară», primeşte-mă şi pe mine, nevrednicul. Iartă-mi toate păcatele mele şi-mi dă harul Tău şi binecuvântarea Ta, pentru mila Ta cea mare şi nemăsurată; cu rugăciunile preacuratei Mai­cii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin”.
a. După Spovedanie
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nos­tru, izvorul înţelepciunii şi al darului, deschide buzele mele ale păcătosului şi mă învaţă cum se cuvine şi pentru ce se cade să mă rog. Că Tu eşti Cel ce ştii mulţimea cea mare a păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta; îndreaptă viaţa mea, Cel ce îndrepţi toată zidirea cu cuvântul şi cu puterea cea nespusă a înţelepciunii, Cel ce eşti liman celor înviforaţi, şi-mi arată calea pe care voi merge. Dă cugetelor mele du­hul înţelepciunii Tale, iar nepriceperii mele du­hul înţelegerii. Cu duhul temerii de Tine pătrun­de faptele mele şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Cu duh stăpânitor întăreşte alunecarea gândurilor mele; ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de folos cu Duhul Tău cel bun să mă învredniceşti a împlini poruncile Tale şi pururea să-mi aduc aminte de mărită ve­nirea Ta, care va cerceta toate faptele noastre. Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii ve­cilor. Amin”.
(Informaţii preluate din Carte de învăţătură creştin ortodoxă, apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1219, Ultimul acces: 2026-10-16 07:41:40