Hramul Parohiei Timişoara – Calea Martirilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hramul Parohiei Timişoara – Calea Martirilor

[2013-12-29]
În a treia zi de Crăciun, la pomenirea Sfântului Arhidiacon Ştefan, credincioşii Parohiei Timişoara-Calea Martirilor şi-au serbat hramul bisericii. Bucuria praznicului a fost încununată de prezenţa în mijlocul enoriaşilor a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială pusă sub ocrotirea spirituală a protomartirului creştin, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi timişoreni.
Potrivit mitropolia-banatului.ro, din soborul slujitorilor au făcut parte clericii parohiei, în frunte cu pr. Ioan Florentin Jura, parohul bisericii şi pr. Mircea Szilagyi, protopopul protoieriei Timişoara II.
Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, în cadrul slujbei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe pr. Paroh Ioan Florentin Jura, în semn de apreciere a bogatei activităţi desfăşurată de-a lungul anilor alături de enoriaşi în cadrul parohiei.
În final, Preasfinţia Sa a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, precum şi îndemnul de a urma în sfinţenie şi mărturisire ocrotitorului lor, Sfântului Ştefan, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon al Bisericii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1434, Ultimul acces: 2026-10-21 13:59:48